Cercetarea științifică în cadrul UPET acoperă domeniile programelor de studii de licență, masterat și doctorat. Având în vedere domeniile prioritare de cercetare prevăzute în Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare III (PNCDI-III) respectiv Programul Comunitar (PC8) al Uniunii Europene și ținând cont de domeniile de cercetare în care Universitatea din Petroșani a probat competență și a înregistrat performanțe în anumite domenii, s-au propun pentru perioada 2020 - 2024 următoarele domenii prioritare în activitatea de cercetare din Universitate:
Universitatea din Petroșani este editor la:
Diseminarea rezutatelor cercetării pe domeniile tematice tehnice şi economice este susținută prin editarea periodicelor Annals of the University of Petroşani, recunoscute de către CNCSIS și incluse în BDI:
Editura Universitas aparţine Universităţii din Petroşani şi a fost înfiinţată în baza Hotărârii Biroului Senatului din data de 24.07.1998 și Deciziei Rectorului Universității din Petroşani nr. 127 din 10 august 1998. Editura s-a constituit în baza necesităţii de a sprijini activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică a cadrelor didactice ale Universităţii din Petroşani.
Editura este o fundaţie non-profit, neavând personalitate juridică distinctă şi nici cont bancar separat de cel al Universităţii din Petroşani.